Stiri, informatii si idei de cadouri

5 modalitati de a te trezi fericit


5 modalitati de a te trezi fericit

Nu am inteles niciodata oamenii matinali. Din pacate, marea majoritate uram sa ne trezim dimineata si cu toate astea suntem obligati intr-un mod sadic sa o facem foarte devreme. Astfel, am creat o lista cu ce ar trebui facut pentru a ne usura trecerea de la orizontala la verticala in fiecare dimineata:

 

1. Stinge toate “ecranele” cu o ora inainte de a te culca

Televizorul, computerul, tabletele, telefoanele, etc, stimuleaza creerul si iti va fi greu sa adormi imediat dupa ce le stingi,iar somnul iti va fi foarte agitat si neodihnitor, in cazul in care nu esti una din acele persoane care adorm la televizor sau cu tableta in mana....

2. Lasa sa intre soarele in camera

Trage draperiile la o parte, lasa sa intre soarele in camera cand rasare, astfel corpul tau va primi semnalul de stop pentru crearea melatoninei, hormonul care regleaza ceasul biologic si ne face somnorosi. Dar, avand in vedere ca am trecut de Echinoctiu, zilele vor creste si ca sa nu te trezesti inainte de ora prevazuta poti sa-ti pui o masca pentru ochi

3. Nu atipi din nou

Se pare ca creierul stie totul despre atipire – in timp ce te lupti cu alarma si reatipesti pentru cateva minute, creierul nu te lasa sa dormi profund, odihnitor, ci va fi intr-o stare de veghe, de agitatie si astfel vei reusi doar sa te obosesti si sa te trezesti dezamagit

4. Bea apa

Si in timp ce dormim pierdem energie si lichide. Astfel, imediat dupa ce ne trezim trebuie sa bem apa pentru a recupera ceea ce am pierdut.  Toate organele noastre contin apa, iar daca suntem deshidratati, corpul trebuie sa munceasca mai mult, ceea ce poate sa te faca sa te simti si mai obosit. Oricum, apa este benefica oricand corpului si acesta e un truc pentru a aduce un aport suplimentar

5. Pune muzica

Muzica schimba starea de spirit, iar melodiile care iti plac te vor tine treaz. Atentie la melodia pe care o vei alege ca alarma, nu alege chiar preferata pentru ca s-ar putea ca in final s-o urasti. Porneste muzica dupa ce esti sus, in miscare, astfel reduci asocierea negativa, vei fi prea ocupat sa dansezi pe ritmul muzicii si patul nu te va mai ademeni

Incearca sfaturile de mai sus! Cine stie, s-ar putea sa reusesti sa urasti mai putin dimineata...

Publicat in data : 21.03.2016 in Beauty
 
 
 


Alatura-te comunitatii noastre

Inscrie-te la newsletter-ul nostru

 
Inapoi sus
x

Ce-vreau.eu foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >